Hope Rivers
Autor, antreprenor, coach, filantropist, om bun.

Cum să-ți salvezi dependentul

și

Cum am scăpat de anxietate și depresie

Din seria: O carte de la oameni, pentru oameni. 

Seria aduce o abordare inovatoare pe piața din România pe aceste teme, pentru că nu vine de la specialiști care au citit despre așa ceva, ci direct de la sursă – de la un om ca și tine, care a trecut prin toate acestea, a scăpat și acum vrea să împărtășească și altora, CUM.

About Me

Manager, coach, partener adictie.ro, antreprenor, filantropist, autor, abstinent, om bun.

Sunt autor și coach emergent sub pseudonimul Hope Rivers, dependent abstinent de 5 ani și anxios, depresiv și agorafob, de aproape 10 ani. Dependența mea de benzodiazepine a survenit acum 6 ani, tocmai din faptul că nu mai puteam trăi cu anxietatea și depresia mea, era efectiv prea chinuitor. Deci cred că pot să spun, mai bine ca orice terapeut, cu mâna pe inimă, că te înțeleg perfect.

Tradus aproximativ din limba engleză, pseudonimul meu ar înseamna “Râurile Speranței”, un simbol al faptului că încerc să contribui cu un strop de Lumină la creșterea conștiinței universale, la extinderea accepțiunii sociale pe aceste teme, dar mai ales, la viața Ta.

Nu există, momentan, pe piața din România, persoane care au suferit de dependență, codependență, anxietate, agorafobie sau depresie, au scăpat și acum împărășesc și altora, prin cărți și sesiuni individuale de coaching, CUM. Cine poate înțelege mai bine prin ce treci și cine poate te ghida mai îndeaproape, decât cineva care a trecut exact prin aceleași lucruri? Cine poate să te îndrume mai bine, decât cineva care a REUȘIT?

Cum să-ți salvezi dependentul

Cu tehnicile din această carte am fost salvată eu și fratele meu, ca după 4 ani să fi reușit să-i salvăm viața și bunului nostru tată, care a renunțat complet la alcool, după o îndelungată provocare de 30 de ani de consum. Astfel, prin noi, lanțul s-a rupt, iar familia noastră rămâne și acum Liberă, unită și puternic ancorată în Lumină. 

Sper să-ți servească și Ție și familiei Tale.

La adresa de e-mail hope.rivers@outlook.com îți stau la dispoziție pentru păreri, întrebări, sau ședințe de coaching online la cele mai accesibile prețuri de pe piață, pentru tine și/sau dependentul tău, înspre a-ți oferi tot suportul necesar. Rezultate garantate încă din primele săptămâni, demonstrate pe cazuri reale!

Cum am scăpat de anxietate și depresie

De la primele amețeli, până la testarea, uneori la nesfârșit, a unor soluții costisitoare propuse pe piață, un astfel de diagnostic ajunge, cel mai adesea, să-ți limiteze, marcheze și schimbe viața pentru totdeauna. Vreau să schimb acest lucru. Vreau, asemenea unui diabetic care știe că poate să trăiască normal, atât timp cât își administrează insulina, să propun o soluție care, aplicată în mod constant, să ne ajute să trăim normal, în ciuda unor afecțiuni precum anxietatea sau depresia. 

La adresa de e-mail hope.rivers@outlook.com îți stau la dispoziție pentru păreri, întrebări, sau ședințe de coaching online la cele mai accesibile prețuri de pe piață, înspre a-ți oferi tot suportul necesar ca să reușești și tu. Rezultate garantate încă din primele săptămâni, demonstrate pe cazuri reale!

Sesiune de coaching

Prețul ședințelor de coaching este cel mai mic de pe piață. Rezultate garantate încă din primele săptămâni, demonstrate pe cazuri REALE. Sesiunea inițială de cunoaștere (30 minute), vine luna aceasta la un preț special de doar 40 RON!